O echipa excelenta, hotarata pentru ascensiunea celui mai inalt vulcan din Asia, parte a Circuitului 7 Volcanoes, dar si pentru descoperirea unor locuri incarcate de istorie, cu un prezent impresionant, cu oameni calzi, ospitalieri si comunicativi. Fotografiile sunt despre munte, peisaje, echipa, efort, pasiune, bucuria reusitei; cunoastere, curiozitate, uimire, trairi, simtiri, impresii senzatii. Am fost: Delia, Denisa, Gabi, Ileana, Monica, Carmen, Cristi, Dan, Filip, Horia, Sebastian, Ovidiu.
Ileana Andreescu povesteste:
“Damavand un munte iubit.
Pentru ca l-am urcat impreuna cu Deni, care a dorit sa traiasca alaturi de mine bucuria muntelui.
Pentru ca a fost un munte adevarat. Greu in ziua de varf. Dar extrem de frumos.
Pentru ca fiecare alt munte inalt pe care il urc, inseamna mai multa experienta. Inseamna pregatire pentru urmatorul munte.
Pentru ca Damavand, cu cei 5671 m nu este doar cel mai mare vulcan din Asia, cel mai mare munte din Iran si Orientul Mijlociu. Este muntele macilor. Al sulfului. Al cascadei care niciodata nu se dezgheata.
Pentru ca l-am urcat impreuna cu oameni dragi si oameni pentru care muntele inseamna mult.
Pentru ca am descoperit un Teheran modern, cu oameni extrem de frumosi, calzi si primitori.
Pentru ca am reusit sa vad si sa cunosc o parte din cultura persana, trecuta si actuala. Moschei extrem de frumoase. Ceramica pictata ca o acuarela. Cladiri ca mici bijuterii si poduri cu design futurist. Furnicar pe stazi, dar si solutii simple si ingenioase de deblocare a circulatiei.
Pentru ca am vazut frumusetea muntilor Alborz si am ajuns la Marea Caspica.
Pentru ca toate acestea s-au intamplat ca urmare a modului in care aceasta ascensiune a fost organizata de catre Ovidiu Popescu Felului in care a gandit aclimatizarea si a facut strategia zilei de varf. Modului in care ne-a motivat si a crezut in fiecare ca vom putea ajunge sa traim la Altitudine.
Damavand, 5671m, circuitul 7 Volcanoes, Iran
29 iunie 2017, 7 ore 20′ pana pe varf, 1400 m diferenta de nivel
Dan Suhani a povestit:
In dimineata zilei de 22 iunie 2017, aterizam in Teheran, parte a unui grup de 12 persoane, in mare masura necunoscute intre noi, dar cu o mare dorinta de a ne cunoaste si de a explora impreuna atat Iranul cat si cel mai mare vulcan al Asiei – Damavand 5671 m a.s.l. Grupul, sub conducerea lui Ovidiu (#AltitudineExpeditionTeam), a fost constituit din Carmen, Delia, Denisa, Gabi, Ileana, Monica, plus Cristi, Dan (eu), Filip, Horia, Sebastian, urmand sa petrecem impreuna urmatoarele 11 zile.
Dupa prima zi de odihna si acomodare cu Teheranul, intr-o cu relativa liniste datorata sarbatorii ramadanului, a urmat o zi de aclimatizare la aproximativ 4000 m pe varful Tuchal, din nordul capitalei. Prima surpriza a fost traversarea Teheranului – din zona centrala unde aveam hotelul inspre nordul orasului. Orasul este enorm (17 milioane de locuitori) si este asezat in panta, astfel ca de la altitudinea de 1200 m din zona centrala, am ajuns la 1900 m in partea de nord, de unde incep imediat muntii, amenajati pentru schi, dotati si cu instalatii de transport pe cablu. Orasul este strabatut de o retea extinsa de autostrazi urbane cu 4 benzi pe sens si banda mediana de minimum 10 m plina de vegetatie, avand toate lucrarile de arta posibile: pasaje superioare, inferioare, noduri si tuneluri. Aclimatizarea s-a finalizat cu o priveliste mareata spre Damavand (70 km nord), Teheranul in imensitatea lui vazut de la 4000 m si o gramada de prieteni iranieni care au cantat alaturi de noi si au tinut sa ne fotografiem impreuna.
A doua zi, drumul cu microbuzul pana la cabana federatiei (cota maxima atinsa pe acest drum asemanator Transfagarasanului – 2900 m), unde s-au facut formalitatile de intrare in parc si apoi incarcarea bagajelor in jeep-uri pentru a ajunge la baza de la 3000 m, situata langa moscheea Goosfandsara, unde am petrecut noaptea in corturi. Zona si anotimpul ne-au permis sa ne bucuram de o priveliste unica datorita macilor salbatici pe care i-am prins infloriti.
Dimineata am incarcat bagajele pe magari si am pornit spre refugiul Bargah Sevom situat la 4200 m, unde urma sa ramanem inca trei nopti. Ziua urmatoare, odata cu finalizarea ramadanului a inceput si aglomeratia, datorita sarbatorilor oficiale nationale, corturile si oamenii aparand in numar din ce in ce mai mare. Ziua a fost dedicata unei noi aclimatizari, pana la 5100 m (cascada de gheata) si stabilirea strategiei pentru ziua de varf, care urma.
Dimineata zilei de ascensiune s-a aratat extrem de generoasa, cu un cer senin si vizibilitate perfecta, spre vulcan. Am plecat in jurul orei 6:20, in ritm lejer, avand stabilita o regrupare undeva la 5200, pentru reanalizarea starii grupului. Dupa circa 3 ore ne-am reimpartit in doua grupuri conduse de cei doi ghizi, mi-e cazandu-mi placerea de a face ascensiunea impreuna cu Gabi Stanciu, un model de perseverenta si vointa, cu care am traversat zona finala cu emanatiile puternice de sulf si am atins varful impreuna. Partea finala de dupa 5400 a fost putin mai dificila, atat datorita prezentei emanatiilor de sulf, lipsei de oxigen, cat si a pantei accentuate si a prezentei grohotisului. Toti cei porniti au atins rand pe rand varful, fiind o reusita desavarsita. Pe varf au urmat o gramada de fotografii, in special cu iranieni bucurosi de reusita noastra si care au tinut sa apara in poze cu steagul Romaniei. Dupa coborare la refugiul de la 4200 a urmat o odihna binemeritata, urmatoare zi revenind in Teheran, dupa o mica escala intr-un sat izolat unde am fost invitati la o baie cu apa termala in locuinta unuia din cei ce ne asigurau transportul.
Intoarcerea in Teheran a insemnat cateva zile de colindare prin oras, si o vizita la marea Caspica, unde am admirat costumele de baie „traditionale” in care au trebuit sa se imbrace si colegele noastre.
Am vazut bazarul, muzeul (palatul) Golestan (patrimoniu UNESCO), palatul de vara (palatul alb) al fostului sah, podul Tabiat, am mancat in restaurante traditionale, am vazut moscheile celebre, ne-am plimbat cu taxiul in miezul noptii prin imensitatea orasului cautand un loc traditional pentru a testa narghileaua, toate acestea fara a simti vreun moment sentimentul nesigurantei. Contrar a ceea ce simteam la plecare, dupa prima zi in Iran am constat ca acest popor, avand ca religie islamul, este diferit de popoarele vecine si de cele arabe, probabil datorita originii persane. Oamenii sunt extrem de calzi, dornici sa te ajute, cerandu-ne permanent sa facem poze cu ei, intrebandu-ne cum gasim tara lor si daca asteptarile noastre au fost diferite fata de realitatea intalnita. Din pacate, interesele politice nu incurajeaza vizitarea acestei tari, care are nenumarate bijuterii arhitectonice si de arta care trebuie trecute pe lista oricarui turist, de la celebrele covoare persane, moschei, palate, cat si vechile capitale si orase ale imperiului persan, precum Persepolis, Isfahan, Shush (Susa) si Shahr-e Sukhteh (Orasul Ars) , toate patrimoniu UNESCO.
Ca si realizari recente, in afara retelei imense de autostrazi, a unei retele in dezvoltare a metroului (actual 120 km), a celei de sasea cladire ca inaltime din lume (Milad Tower 435 m), este de remarcat podul Tabiat, pod pietonal pe structura spatiala metalica cu trei niveluri si cu o deschidere de 270 m, peste ua din principalele autostrazi. Podul, cu un design futurist a fost finalizat acu 4 ani, dupa planurile arhitectei iraniene Leila Araghian si a fost premiat ca „Popular Choice Prize for Highways & Bridges from the Architizer A+ Awards a asociatiei arhitectilor din New York. Noi am ajuns la apus, ceea ce i-a dat un farmec aparte. De pe pod se zaresc foarte bine muntii inalti care strajuiesc Teheran-ul in partea de nord si merita o vizita daca ajungeti in capitala Iranului.
Ca si concluzie, a fost o excursie presarata cu de toate, ramanand cu multe amintiri extraordinare, legate atat de oamenii din acea parte a lumii, cat si a celor din grupul nostru cu care am legat prietenii care cu siguranta vor continua datorita pasiunii noastre comune: Muntele.
La sfarsit, un ultim cadou, cand dupa decolare am vazut Araratul, marele absent in ultimii doi ani din circuitul turistic, exclus temporar din motive de securitate.