Pe data de 18 septembrie 2009 s-a incheiat expeditia “Himalaya – Cho Oyu 2009” a Clubului Sportiv Montan Altitudine prin divizia sa de munti inalti, Altitude Expeditions Team.
Echipa a fost formata din: Crina Coco Popescu – 14 ani si 8 luni, Ovidiu Popescu, Calin Vrabie – director de imagine la National Geografic Channel, sponsorul principal al expeditiei. Scopul expeditiei a fost testarea adaptabilitatii si posibilitatilor de efort ale tinerei alpiniste Crina Coco Popescu in conditii de activitate timp indelungat la mare inaltime.
Desi nu a fost posibila atingerea varfului, expeditia a fost o reusita din punct de vedere al altitudinii atinse (6700 m) si al aclimatizarii si posibilitatilor normale de efort timp de 3 zile consecutive la altitudinea de 6400 m, Coco dovedind ca are capacitatile necesare escaladarii celorlalte 4 varfuri ramase din circuitul “Seven Summit”.
Expeditia pe Cho Oyu a inceput in data de 24 august 2009, cu sosirea in Kathmandu pe 26 august. Intre 26-29 august au fost indeplinite toate formalitatile si completate proviziile de mancare. De pe 30 august pe 3 septembrie a fost parcurs traseul Kodari (2400 m) – Nyalam (2900 m) – Tingri (3700 m) – Tabara de Baza Chineza (4250 m). In fiecare zi au fost facute ture de aclimatizare de 4-6 ore si diferenta de nivel de 600 – 1000 m.
In cele doua zile petrecurte in Tabara de baza chineza s-au facut ture la 5100 – 5200 m pentru urmatoarea etapa, Tabara mijlocie, aflata la 5200 m.
Pe 12 septembrie membrii expeditiei au urcat in tabara 1 la 6400 m, apoi, pe 14 septembrie de dimineata, pana la 6600 m. Coco, la 6600-6700 m acuza dureri de cap, coboara inapoi la 6400 m, si dupa masa hotaraste sa mai urce inca o data pana la 6600 m. Cefaleea persista, chiar se agraveaza o data cu cresterea altitudinii atinse. Dupa coborarea in tabara 1, neexistind semne de ameliorare a durerii, se decide coborarea catre tabara de baza avansata la 5500 m.
Pe 16 septembrie de dimineata, Coco si Ovidiu urca din nou pana in tabara 1, la 6400 m. Intrucat se simteau amandoi bine, au hotarat sa urce mai sus si sa coboare, pentru aclimatizare. La peste 6700 m pe Coco a inceput iar sa o doara capul foarte tare. Au revenit in tabara 1 si au petrecut noaptea acolo. A doua zi au coborat in tabara de baza avansata, la 5500 m. Cefaleea fiind persistenta si ameliorandu-se din ce in ce mai greu, chiar la altitudine mai mica (5500 m), dupa o consultare cu medicii si oamenii din tara cu experienta in ascensiuni la altitudine, s-a ajuns la concluzia ca Coco si-a atins limita momentana de adaptabilitate la altitudine pentru varsta sa si s-a hotarat incheierea ascensiunii, altitudinea atinsa si timpul petrecut la mare inaltime fiind suficiente pentru considerarea scopului expeditiei ca fiind atins.