Jebel Toubkal 2013

Jebel Toubkal, martie 2013

Un articol pitoresc in… Romania Pitoreasca, scris de Adrian Negrean din Cluj:

“Am plecat inainte cu o zi la Rasnov si de acolo, cu masina lui Ovidiu Popescu, am pornit spre Aeroportul International Henri Coanda, de unde incepea aventura expeditiei noastre. Cu restul grupului trebuia sa ne intalnim in aeroport. Eu cu Ovidiu am ajuns primii, dupa care au venit Cristi Falevici si Ionut Ciontu, cu care am facut cunostinta. Cu Cristi sunt coleg de club, amandoi suntem membri la Clubul Alpin Roman, el la sectia din Bucuresti si eu la Cluj. Dupa cateva minute au sosit si Toma Constantin, Mihnea Ibanescu, Calin Tunea si Luminita Samfirescu.  Eram toti cei opt membri ai Altitude Expeditions Team – Maroc 2013.

Pasesc pentru prima data in viata mea pe continentul African. Dupa formalitatile de intrare in tara, luam o masina si mergem in centrul orasului, in vestita Piata Djemaa el Fna.[…] Dupa ce am schimbat banii, am inceput sa ne facem aprovizionarea cu mancare pentru munte, pentru ca a doua zi, dis-de-dimineata, venea masina care urma sa ne duca pana in Muntii Atlas.[…] Am ajuns inapoi la hotel, seara, destul de devreme… am dormit foarte bine si mult, pana dimineata, la opt, cand am mers deasupra hotelului, pe o terasa, unde am luat micul dejun. La aproape o ora dupa ce am mancat, ne-a sosit masina cu care am plecat spre munte. Am nimerit cu un sofer simpatic, care a inceput sa ne povesteasca multe despre tara, oameni, obiceiuri… Si tot asa, cu povesti, am ajuns pe la ora unu dupa amiaza in satul Imlil, poarta de plecare catre Masivul muntos Toubkal. De aici, de unde ne-a lasat masina, am luat-o la drum pe o carare care a mai mers prin sat, dupa care a intrat pe o vale foarte mare si plina de bolovani, care parea ca e valea unui mare rau. Mi-am dat seama ca eram deja in Parcul National Toubkal, dupa ce am trecut pe langa un panou pe care erau imagini cu flora si fauna din masiv. Vreme buna cu soare si nu foarte cald, numai buna de urcat… Dupa cinci ore de urcat nu foarte repede si tot cu povesti, am ajuns in locul de unde se vedeau cele doua refugii, loc din care, pentru ca eram imbracat subtire am luat-o mai repede. La refugiul Toubkal – Les Mouflons m-am intalnit cu restul grupului.

[…] A doua zi, destul de devreme, cam pe la sase, ne echipam cu bocanci, coltari etc. si o luam pe vale, in sus… De la refugiu in sus, toata zona era acoperita cu zapada destul de mare. Dar la cateva minute de la plecarea noastra din refugiu, a inceput sa sufle un puternic si rece vant, care nu mi-a placut deloc, pentru ca in contact cu aerul foarte rece mi-a cam revenit tusea pe care am avut-o acasa, cand am fost racit. […]

Ce frumoasa e valea asta pe care urcam! Seamana foarte mult cu Valea Sambetei din Fagarasi, in partea de sus. Dupa o jumatate de ora de urcus, ajungem intr-o zona unde intram pe un culoar de stanca, ca un jgheab mare.  Dupa ce iesim din culoar, vedem inca o portiune destul de inclinata, care se termina cu o fereastra, destul de asemanatoare cu Fereastra Mare a Sambetei, din Fagarasi. Muntii sunt ca si oamenii, fiecare este unic si in felul lui. Nu exista un munte care sa fie exact cu un alt munte, la fel cum nu exista un om care sa fie exact cu un alt om si asta ma face sa nu ma satur niciodata de a urca muntii…

M-am tot oprit si am mai facut poze si am filmat frumoasa vale.

Am ajuns cu totii la refugiu, dupa o zi frumoasa de aclimatizare cu altitudinea. Cu totii ne simteam bine cu sanatatea, cu moralul, eram veseli si asteptam a doua zi, sa urcam pe varf. Doar Luminita si Calin au trebuit sa coboare a doua zi, pentru ca s-au inteles cu niste prieteni de-ai lor, din Casablanca, sa mearga pe la ei.

A doua zi, mai devreme ca in ziua precedenta, ne-am echipat si am pornit in sus. Cararea merge destul de abrupt in sus si trece printr-o portiune cu niste mici cascade inghetate. S-a pornit din nou vantul, dar de data asta un vant si mai puternic ca in dimineata trecuta. Nu era foarte frig, undeva la minus cinci grade, dupa parerea mea, dar datorita vantului aveai impresia ca e mult mai frig, mai ales cand veneau, de sus, rafale de vant.Vedeam cum vin de sus, din creasta, vartejuri de vant…la fiecare  vartej ma asteptam sa ma ocoleasca si sa nu vina peste mine…dar nu era asa…cand erau in zona mea vartejurile de vant simteam bucatele de gheata care intrau in fata mea si, desi aveam doar o mica parte din fata descoperita, le simteam, bucatele de gheata pe pielea fetei. La un moment dat, asa de tare a venit de sus o rafala de vant ca m-a pus jos. Abia ma puteam tine pe picioare. Ca sa pot respira bine, trebuia sa ma intorc cu spatele la vantul care batea din creasta, catre noi. Suntem la peste 4 000 de metri, in Muntii Atlas si, desi suntem pe continentul African, conditiile meteo sunt de plina iarna. Dar si momentele acestea, de vant si frig, fac parte din alpinism. Pentru cei care il iubesc, muntele este frumos pe orice vreme.

Am avut mai devreme momente in care nu mai credeam ca vom putea continua pe un vant atat de puternic. Dar moralul nostru si-a revenit cand am dat de o zona fara zapada si fara vant.

S-a terminat cu zapada si gheata, asa ca ne-am oprit sa ne dam jos coltarii. M-am intalnit cu Cristi si Ionut, cu care am inceput sa urcam pe poteca ce duce la varf.  La un moment dat, Cristi imi spune sa privesc spre dreapta… Ma opresc in locul unde mi-a zis Cristi, ma uit in dreapta si atunci, vad trepiedul de pe varf. Motivat de faptul ca l-am vazut, incep sa urc mai repede spre varf… Este ora zece, ora Marocului. Suntem cu totii pe varful Jebel Toubkal, la 4 167 m, ne felicitam reciproc si incepem sa facem pozele de rigoare. Bucurie mare! Pe varf este un trepied mare din metal, de unde avem o panorama superba.  Fac poze multe si ma bucur de priveliste. Este fantastic sentimentul pe care il incerc de fiecare data cand ajung pe un varf, desupra norilor. Este un sentiment atat de puternic, care ma face sa revin din nou si din nou, indiferent prin cate am trecut pana sa ajung pe varf. Am uitat tot vantul si frigul pe care le-am suferit mai jos, cu o ora inainte. Sunt fericit aici, pe varful celui mai mare munte din Maroc. Intotdeauna, cand ajung in varful unui munte, ma gandesc la cei dragi mie, la familie, la prietenii mei dragi pe care i-am lasat acasa, ma gandesc la toti cei pe care-i cunosc si imi doresc ca si ei sa fie cu mine si sa se bucure de trairile si experientele mele. Este fantastic sa stai pe varful unui munte si sa privesti in departare, mai ales cand ai si vreme buna, sa vezi cat poti cuprinde cu ochii. Am stat mai bine de o ora pe varf si ne-am bucurat de vreme buna si de priveliste. Am reusit sa atingem cel mai important obiectiv al expeditiei noastre, varful Djebel Toubkal, si nu oricum, ci in conditii de iarna, ca membru al Altitude Expeditions Team.”