Mexic, Pico de Orizaba 5636 m, cel mai inalt Vulcan din America de Nord, povestit de Crina Coco Popescu

Pico de Orizaba, mai 2010

“Pe 15 mai am plecat din Bucuresti catre Mexico City cu Radu Teodorescu si Dana Vasile sa facem Pico de Orizaba, apoi, eu si cu tata, sa mergem direct in Alaska pe McKinley. Nu mai fusesem niciodata in Mexic si nu cunosteam locurile, obisnuintele si modul de a fi al localnicilor. Pe drum catre Tlachichuca, cand am schimbat autobuzul in Puebla, ne-am intalnit cu colegii Catalin Dorneanu, Tudor Constantinescu si Cristi Falevici si, astfel, s-a reunit Altitude Expeditions Team – Mexic 2010.

In prima zi in Mexic am ajuns pana in Tlachichuca, oraselul de la baza lui Pico de Orizaba – cel mai inalt Vulcan din America de Nord. Am vazut varful de cand ne-am dat jos din autobuz si am fost cu ochii pe el pana am ajuns sus! Si din curtea hotelului unde am stat il vedeam.

Dimineata urmatoare am mers cu masina in Hidalgo, un sat pe la 3500 m inconjurat de o padure rara de pini, si am facut aclimatizare urcand pana la refugiul de la 4200 m si venind inapoi.

Urmatoarea zi am urcat la refugiul de la 4200 m, am facut o mica randuiala in bagaje sa vedem ce luam a doua zi cu noi in sus si ce lasam la refugiu, si am plecat intr-o tura scurta de aclimatizare.

Cand am vazut ca se insereaza, am coborat inapoi spre refugiu. M-am intors o secunda si m-am uitat la ghetarul de deasupra mea. Nu mai era alb, ci toata culoarea cerului se reflecta in zapada – foarte misto! A doua zi am urcat pana in tabara de varf de la 4900, unde am pus un cort, ne-am uitat cum e drumul mai sus si am coborat inapoi pana in tabara de la 4500, unde am si dormit. In tabara ne astepta Radu, caruia ii era deja rau de altitudine, si ne-a spus ca ei raman cu o zi in urma ca sa se aclimatizeze mai bine. Cum noi nu aveam nimic din punct de vedere al sanatatii, am urcat urmatoarea zi in tabara de varf. In seara urmatoare eu, tata, Catalin si Cristi stateam si beam ceai in cort si ne uitam la ghetar prin locul unde lasasem fermoarul putin deschis. Abia asteptam sa o luam la deal pe ghetar, imi era deja dor de mers pe zapada! Pe la 3 in dimineata care a urmat am plecat din tabara de la baza ghetarului, impreuna cu tata si Catalin, spre varf. Era senin si frig. Jos vedeam peste tot luminitele din orase – sus vedeam numai stele…auzeam si sunetul coltarilor pe zapada, era fantastic. La 6.30 eram pe varf si incercam sa facem pozele de varf (cu blitz, ca ajunsesem cu putin inainte de rasaritul soarelui). Pe buza craterului batea foarte tare vantul si erau seracuri foarte mari.

Pe varf inca nu imi venea sa cred unde sunt. Si…imi era deja dor de mama. In aceeasi zi am coborat inapoi la refugiu si i-am asteptat si pe ceilalti sa faca varful.

Nu am mai ramas la refugiu decat o noapte dupa care am plecat la vale in Tlachichuca. Cand am ajuns in oras am mers in targ (era sambata), am cumparat de mancat si de baut si ne-am intors la hotel. Le-am povestit celor de la hotel cum a fost pe munte si ei i-au sunat pe cei de la ziarul “Como?”. Acestia au fost incantati sa afle de reusita mea si au venit la noi pentru a-mi lua un interviu. Mi-a parut bine ca acei oameni au fost interesati de ceea ce am facut.” – a povestit Crina Coco Popescu.