Altitude Expeditions Team

Aconcagua, ianuarie 2009

Altitude Expeditions Team – Aconcagua 2009: Crina Coco Popescu, 14 ani si 2 luni, cea mai tanara alpinista din lume pe ruta Ghetarul Polonez (traverseu), Daniela Teodor, prima alpinista din Romania care atinge varful pe ruta Ghetarul Polonez (traverseu), Ovidiu Popescu, si Radu Teodorescu, Valeriu Penes ating varful pe ruta sudica. In echipa de suport: Luminita Samfirescu si Dr. Calin Tunea.

Coco povesteste:

“Eram deja in ianuarie 2009 si eram sigura ca anul o sa inceapa bine (cel putin pentru mine). Am plecat din Mendoza de indata ce am reusit sa luam permisul de intrare in parcul national. Am facut patru zile pana in tabara de baza, ruta Ghetarului Polonez. Am vazut varful doar in ultima zi inainte de tabara de baza, apoi l-am mai vazut cand am ajuns in tabara 1. Eram aclimatizati din Ojos asa ca am urcat in fiecare zi pana am ajuns in tabara de varf, de unde a doua zi am incercat sa facem varful pe ruta directa, dar era vreme proasta si foarte multa zapada asa ca ne-am intors in tabara de varf. Eram hotarati sa i-o dam a doua zi pe traverseul Ghetarului Polonez si asa am si facut. Traverseul a fost foarte greu deoarece era zapada destula. In loc de doua ore juma’ pana in ruta clasica, noi am facut cinci ore. Abia cand am ajuns acolo, eram siguri ca o sa il facem. Am ajuns in tabara de varf cand se intuneca si a doua zi am coborat pana in tabara de baza, urmatoarea zi tragand de noi sa ajungem pana jos.”

Radu Teodorescu, despre ascensiunea pe Ruta sudica: 9 ianuarie 2009, ziua de varf:

“Au trecut 5 ore de cand am parasit tabara de varf si sunt la baza Canaletei. Langa mine mai sunt doar cei 2 veniti de pe Ghetarul Polonez (un alpinist olandez si ghidul lui personal). Olandezul imi spune ca urmeaza 2 ore foarte grele si eu nu vreau sa-l cred, chiar ma supar pentru o gluma asa nesarata. Umor nu mai am de mult. Dar ghidul imi confirma: “ai sa faci 2 ore, doar daca reusesti sa tii pasul cu noi.” Spus da, cu toata indoiala posibila. Vali este in spatele meu la 5-10 minute, pare ok si ma hotarasc sa plec mai departe. Am depasit de mult restul expeditiilor, am fi primii pe ziua de azi pe varf. Cel mai tare ma impinge vremea: pe creasta este un vant foarte puternic, spulbera zapada in norisori, iar in zare apar alti norisori…am invatat ca poate deveni furtuna si intr-o ora, daca vor ei. Sunt obosit si mi-e sete. Tot timpul am varful in fata si stiu ca vom ajunge. E o asteptare lunga si placuta in acelasi timp. Acolo e varful… Dupa inca 40 minute ajung pe varf. Nu-mi vine sa cred. Incep sa rad in hohote si sa plang. Nu e un efect al altitudinii, este doar o bucurie imensa. Aproape o viata am asteptat un astfel de moment. Am muncit forte mult, am visat si sperat si mai mult. Pentru cateva momente sunt cel mai inalt om din emisfera sudica. Si probabil cel mai aproape de Dumnezeu.

Dupa 20 minute vine si Vali. Acum e randul sa ma bucur pentru el si cu el. Vali are 55 ani, o experienta enorma in spate (alpinist, catarator si parapantist). Pe vremea cand el urca varfurile Caucazului, parintii mei abia isi cereau prietenia.

Au trecut 30 de minute pe varf, vremea se strica si trebuie sa coboram. Canaleta este foarte periculoasa la coborare. Imi scot coltarii si ii pun la loc. Sunt obosit.

Perspectiva asta ma tine foarte tensionat. Timp de 1 ora coboram in tacere si fiecare concetrat la pasii lui. Din cand in cand ne uitam in spate. Am fost acolo…

Pe varf am mai reusit un lucru care ma bucura: olandezul se intoarce in aceeasi tabara unde este Coco. Asa ca i-am inregistrat un mesaj pe camera video si i-am dat-o domnului cel amabil. La cateva zile am aflat ca a si ajuns.

Dupa 7 ore de urcare, la coborare facem in total 2 ore. Am coborat repede ca sa ne ferim de vremea proasta, insetati si bucurosi. Din cand in cand mai facem cateva poze, pozele de care n-am avut timp sau ocazia la deal.

10 ianuarie: Aseara am decis sa coboram repede. Pana la iesirea din parcul national, pana vedem soseaua si masinile. Si astazi incepem sa coboram. La 12 am ridicat tabara. Sunt 3000 m diferenta de nivel din care 1500 m doar pana la Plaza Mulas. Pe foarte repede inainte ni se desfasoara peisajele intiparite timp de 5 zile. La Nido ne oprim jumatate de ora si intram in ‘conserva’ rangerilor. Sunt foarte tineri si foarte amabili. Cerem apa si primim ceai. Inca o ora lunga si abrupta si ajungem in Plaza de Mulas – tabara de baza. Pregatim bagajele pentru magari, dar nu ii mai apucam pe cei de astazi. Noi vom cobora cu minimul necesar si maine seara vor veni si rucsacii mari. Urmeaza cei 26 km de multa coborare si talpa pe valea Horcones. Aceeasi senzatie de déjà-vu. In putinele momente cand trebuie sa mai urcam un delusor am senzatia ca voi colapsa. Mancam din mers, povestim, obosim si continuam multa vreme in tacere, fiecare cu gandurile lui. La 8.30 seara suntem in Indipendencia (3400 m – tabara din vale) si la 10 pm punct la iesirea din parc. E bezna si ne prezentam la ultimul check out. Ne sunt vizate hartiile si la revedere. Avem intalnire cu Juan – proprietarul firmei de magari Lanko. Inca jumatate de ora – sutem la sosea si apare ‘salvatorul’.

Gata. Luna e plina. Fumez. Beau o bere neagra. Mananc pe o masa servita de o fata frumoasa. Ma uit la crestele din jurul statiunii de schi. Dau sms parintilor mei. Maine, Vali pleaca la Buenos Aires, iar eu la Santiago. Dupa 2 zile aflu si vestea cea mai buna: Coco, Ovidiu si Daniela au facut varful pe 10 ianuarie, la o zi dupa noi, venind de pe ruta ghetarului polonez. Sunt foarte fericit. Si dupa multa vreme, lipsit de orice grija.

Expeditia noastra s-a incheiat. Crina Coco Popescu la 14 ani si 1 luna are 2 recorduri nationale si mondiale: este cea mai tanara femeie care a urcat pe cele 2 varfuri (Ojos de Salado si Aconcagua) folosind ruta respectiva, eu sunt primul alpinist constantean care urca pe Aconcagua, iar in total suntem 5 membrii ai Clubului Montan Altitudine care am urcat pe varf intr-o expeditie organizata de Altitude Expeditions Team, divizia noastra de munti inalti.”