Crina Coco Popescu – record mondial de varsta pe Alam Kooh

Alam Kooh, fata nordica, 27 iulie 2008

Altitude Expeditions Team Iran 2008: Calin Tunea, Crina Coco Popescu, Daniela Teodor, Radu Teodorescu si Ovidiu Popescu.

Relatarea lui Radu Teodorescu:

Ziua 1: Plecam devreme din statiunea Chal-Us de la Caspica. Transportul pana in localitatea Rout ba-rak il vom face ca de obicei cu taxiul. 3 ore pe autostrada si drumuri de munte. Negociere la sange – dupa traditia locului. Ajunsi in Rout ba-rak ne interesam unde este sediul federatiei iraniene – putin mai sus, pe vale, este raspunsul. Gasim locul – un fel de Caminul Alpin cu o curte cat juma de Busteni gradina si foarte ingrijit. Oamenii primitori – dar nu vorbesc deloc engleza. Si nici o alta limba pe care o credem noi de circulatie internationala. Nu reusim sa obtinem indicatiile de care aveam nevoie. Doar o harta/ilustrata pentru amintire. Ne asteapta un papuc 4×4 care sa ne duce pana la locul Ota gh-sara. Zi de week-end, multa lume la iarba verde pe mal de rau – sau, in fine la ‘persan’ pe mal de rau. Paturica traditionala aici ia obligatoriu forma unui covor persan. O luam la pas, deja urcam pieptis pe valea Jaram kesh de 2 ore, este déja ora 5pm, suntem putin demoralizati de a continua pana la refugiu cu rucsacii foarte grei. Decidem sa facem tabara in primul loc prielnic. Apare in jumatate de ora. Punem foarte repede doar 1 cort pentru Radu, Coco & Daniela. Ovidiu & Calin vor dormi sub o stanca – un loc minunat pentru o vreme minunata. Mancarea, ca de obicei bunatatile locului – toate soiurile de samburi, lipie si altele de genul. Suntem la 3000 m, inca pasune alpina si un peisaj minuat la apus. Somn usor!

Ziua 2: Ne trezim devreme, mancam, impachetam. Decidem sa lasam o parte a echipamentului – corturile si cateva maruntisuri. Vrem sa prindem locuri in refugiu, asa ca ne grabim cat putem. Primii alpinisti iranieni si magarii au aparut déja – “Uelcam tu Iran!”(salatul omnipresent de la orice nevorbitor de engleza – usor ilar dupa déja 10 zile in Persia….) Dupa nici 2 ore suntem la refugiu. Pe drum foarte cald si suferim de sete. Ni s-au “povestit” niste izvoare dar au ramas in lumea povestii. Suntem la 3800 m exact la capatul morenei ghetarului. De aici vedem cu o buna aproximatie si ceea ce ne asteapta. Refugiul incapatator – afara are toalete si izvor. Si deloc aglomerat. Primim o camera intreaga (25 locuri la priciuri) doar pentru noi 5. Providenta a rezolvat si problema alimentelor. Restul zilei ne odihnim, ne informam putin, mancam cartofi, ceapa si branza de-acasa. Ne culcam devreme caci ne vom trezi devreme. In pofida norilor care se invart toata ziua in jurul nostru – la apus vremea se anunta foarte buna in continuare. Ora 8 – culcarea.

Ziua 3: Trezire la 5, echipare, papa si drum bun. Rasaritul ne prinde déja in poteca. Moralul e bun, toata lumea aclimatizata. Coco are mici probleme ca fetele dar le rezolva cu 2 nurofenuri, multe incurajari si sfaturile lu’ dom’ doctor (Calin – functia….). In 20 min intram pe poteca serpuitoare peste morena ghetarului. Dupa 3 ore suntem foarte aprope de baza peretelui Nordic al lui Alam Kooh. Impresionant. Poteca de momai dispare. Studiem, analizam – stim pe unde vom urca. Grohotisul este mai bun decat ghetarul. Ne aprovizionam cu apa pentru ultima oara dintr-un torent de pe ghetar. Urmeaza 2 ore istovitoare pe grohotis si panta mare. Experienta noua pentru majoritatea prezenta. La 5 ore de la plecare suntem in saua Cha-lon la 4450 metri. A parut greu pana aici, dar e mult mai greu de aici incolo. Pentru a ajunge in creasta principala trebuie sa trecem intai de varful Siya-h Sang – 4604 metri – pe care-l vom catara si descatara la liber in proportie de 90%. Vom gasi si niste cabluri pe drum – semn ca ne-am orientat foarte bine – dar nu aduc prea mult confort. Roca este foarte friabila, verticale multe si fiecare pas poate fi un pericol pentru cel de dedesubt. Ne miscam relativ incet – Calin nu este in cea mai buna forma pentru aceasta experienta. Au mai trecut 3 ore si suntem la refugiul Siya-h Sang Hut. O conserva de tabla gaurita – imi reaminteste de acasa. Suntem in tura de 8 ore si doar la un pas de varf. Lasam tot echipamentul si incepem sa urcam fiecare in ritmul lui. Partea finala seamana foarte mult cu Retezatul – lespezi mari in echilibru precar. Ajungem in 45 minute 4 dintre noi: Ovidiu, Coco, Daniela si Radu. Varful – spectaculos pentru ca este surplombant si format din lespezi. Poze, bucurie, filmare, ganduri bune si urari. Este 27 iulie 2008 – Ovidiu a implinit astazi 45 ani. La Multi Ani! Mai apuc sa gandesc doar ca sunt putin mai sus decat Mont Blancul ‘ vanat’ 3 ani consecutiv. Nu mai e o performanta – dar imi face bine la moral. Coboram repede langa refugiu. Au trecut deja 9 ore de la plecare. Decidem sa facem split: Radu, Coco & Daniela o echipa, Ovidiu ramane in urma sa se intoarca impreuna cu Calin. O luam cat putem de repede la pas. Desi avem frontale, terenul pe care evoluam ne indeamna sa folosim lumina zilei. Ne intorcem exact pe acelasi drum. Iar cataram si mai ales descataram. Evident, este mult mai lung decat la dus… Ne oprim in saua Cha-lon pana ii vedem pe Ovidiu & Calin, dupa care coboram ‘marele grohotis’. Daniela, inca o data sprijinita de providenta, gaseste o cutie plina cu curmale proaspete. In contextul dat este un eveniment. In 20 minute dovedim si grohotisul – au si ele un avantaj pietricelele astea multe la vale. Ne mai oprim pe ghetar o data sa-i vedem clar pe ceilalti 2 parteneri ca incep coborarea. Dupa care care purcedem inca 2 ore pe poteca de momai pana la refugiu Sarchal. Este ora 20 – am inchis traseul in 14 ore. Foarte fericiti, foarte obositi. La o ora vine si Ovidiu, iar la 16 ore de la plecare incheie si Calin tura. Mai este loc doar de un Bravo si somn usor.

Ziua 4: Ne intoarcem pe ruta: Ota gh-sara – Rout ba-rak – Tehran. Pana la Ota gh-sara pe picioarele noastre, apoi cu un alt papuc 4 x 4 pana la Rout ba-rak de unde vom lua 2 taxiuri pana in Tehran. Maine imi voi tunde barba de 2 luni cu forfecuta unghera, vom cumpara cadouri, vom vizita ambasada si voi decola impreuna cu Daniela. Alam Kooh & Iran- happy end story.”